"Deblochează-ţi potenţialul" este despre tine, despre a trăi în aliniere cu valorile tale, despre a-ţi manifesta potenţialul maxim.
Dacă simţi că ceva te ţine în loc, dacă simţi că ai o voce pe care nu o exprimi aşa cum simţi, dacă simţi că ai mult mai mult potenţial decât cel pe care îl manifeşti acum în viaţa ta, acest curs este pentru tine.
Nicio schimbare nu poate avea loc dacă nu priveşti în interior. Vei avea parte de materiale şi exerciţii menite a-ţi muta atenţia în interior, la tine. Vei avea timp de reflecţie şi vei avea şi provocări. Dincolo de zona ta de confort este drumul sprea cea mai bună versiune a ta. Însă nu vei fi singur. Dă-mi voie să te însoţesc în acestă călătorie!
Cuprins
Bună,
Eu sunt Cristina Bara şi înainte de toate sunt om într-un proces continuu de transformare şi creaţie.
Mă inspiră multe lucruri, însă în ultimii ani m-am dedicat studiului conectării minte, corp şi suflet, a comportamentelor umane şi a înţelegerii impactului traumelor timpurii asupra vieților noastre de adult.
Formal, sunt absolvent al școlii de coaching Mind Learners acreditată de Federaţia Internaţională de Coaching, am obţinut certificarea în abordarea psihoterapeutică Compassionate Inquiry dezvoltată de Dr. Gabor Mate şi sunt consilier pentru dezvoltare personală.
Poţi citi mai multe pe pagina mea, www.cristinabara.ro .